Aleșii sunt chemați la muncă de „Rapsodia română”. Deputat PSD: „Vechea sonerie suna a DNA”

Publicat: 22/04/2015, 16:51
Actualizat: 22/04/2015, 17:32

Primul care a cerut schimbarea soneriei Camerei Deputaților a fost Remus Cernea, soluția aleasă de conducerea instituției fiind ca deputații să fie chemați la muncă pe „Rapsodia Română” a lui George Enescu,

„Sper să fie un început pentru o nouă eră a Parlamentului, să devenim oameni mai educați, mai pregătiți, mai aproape de gândim noi pozitiv. E bine, deocamdată este în probe. Veți auzi în timp lucrări și de Beethoven, Mozart, Bach. Cultură muzicală este vorba de cât își dorește fiecare să aibă, am insistat pe ideea că alarma care a fost înainte nu are darul să mobilizeze și atunci mai bine cu muzică clasică, simfonică”, a spus Mădălin Voicu.

Acesta a subliniat că aceasta este contribuția sa în Parlament.

„Mie mi-e să nu pornească la dans. Cred că nu vor zăbovi prea mult deputații pe culoare să asculte muzica, dar am convingerea că e mai mult mai bine așa pentru urechi, ambient, să fie mai aproape de lucrurile omenești. Aia cu soneria sună a DNA, am zis că poate e mai bine să schimbăm puțin felul în care ne pregătim pentru ședință”, a comentat Mădălin Voicu noua sonerie din Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024